1. Alimentație corectă care aduce sănătate.
Zilnic, pentru a avea suficientă energie, este necesară o anumită doză de vitamine, minerale, glucide, proteine, lipide…Care ar fi rețeta potrivită? Câte puțin din toate, fără să facem excese. Dar câte dintre noi ne-am învățat lecțiile de timpuriu, alimentându-ne corespunzător și acum, la vârsta menopauzei, simptomele ei sunt absente…
În cazul în care ne confruntăm cu afecțiuni mai mici sau mai mari, avem nevoie să intervenim printr-o dietă adecvată, specifică bolii respective.
Un cadou minunat pe care îl putem face corpului nostru (de fapt ficatului – organul cheie din corpul nostru) este detoxifierea periodică cu ajutorul unui specialist, urmând o cură blândă de purificare cu alimente regeneratoare, revitalizante. Multe femei (dar și bărbați) au o reală nevoie de schimbarea alimentației. Ele însă, nu reușesc să o pună în aplicare singure, timpul zboară și suferințele lor se amplifică.
Dacă apelăm la un profesionist implicat, el ne poate ajuta și învăța cum să facem schimbarea, să organizăm tranziția de la alimentația actuală spre ceea ce ne dorim, selectând alimentele, plantele și suplimentele vindecătoare, sfătuindu-ne cum să facem cumpărături adecvate, cum să ne planificăm mesele, ne recomandă rețete și trucuri noi de pregătire a hranei, ne susține emoțional, ne ghidează pas cu pas să nu ratăm lucruri esențiale în procesul nostru și mai ales să nu abandonăm (pentru că acesta este riscul cel mai mare cu care ne confruntăm, din cauza obiceiurile vechi care ne trag înapoi). Când facem echipă cu un expert, evităm erorile și ne asigurăm că schimbarea, atât de necesară, are loc cu adevărat, cu scopul de a ne redobândi sănătatea, vitalitatea și frumusețea.
2. Să dăm de lucru mușchilor, nu numai creierului.
Lipsa de mișcare (sedentarismul) este considerată dușmanul umanității. Din cei șase sute de mușchi pe care îi avem, o parte funcționează singuri, cum este inima, dar tot mai rămân destui ( vreo două sute), care au nevoie de comenzi de la creier, ceea ce înseamnă un mic efort din partea noastră. Femeile care introduc în programul lor zilnic mișcarea, fie că este vorba de plimbări în aer liber, stretching, ridicare de greutăți, exerciții cu propria greutate, etc. au o mobilitate mai bună, sunt mai ferite de boli și îmbătrânesc mai frumos.
3. Să rămânem calme.
Sunt multe metode și tehnici prin care ne putem regăsi senzația de calm interior. Îndreptarea atenției către o respirație profundă, învățarea unei metode de eliberare interioară emoțională, o plimbare pe malul unei ape sau printr-o pădure pentru a capta ionii negativi prezenti în aer, ascultarea ceasului interior propriu, care este programat genetic, un somn odihnitor, delectarea cu un ceai calmant, un masaj antistres atunci când simțim nevoia sau masajul tălpilor, etc, toate, sunt modalități care ne pot ajuta să ne relaxăm, să ne regăsim pacea interioară, să ne eliberăm de „toxine” fizice sau emoționale și să fim în formă.
4. Să ne simțim bine în propria piele.
Prea multe griji, muncă, țigări, somn insuficient, tulburări hormonale, alimentație necorespunzătoare și pielea noastră se revoltă, mai ales după vârsta de 40 de ani. Pe lângă tot ceea ce am prezentat, alegerea unor creme naturale, aplicarea lor cu dragoste, învățând mereu să ne recunoaștem feminitatea și puterea de seducție, ne ajută să ne hrănim pielea, să o hidratăm, să o protejăm, să o regenerăm. Nu trebuie să uităm nici de sfaturi precum:
– beți multă apă,
– mâncați fructe proaspete,
– renunțați la fumat,
– faceti din momentul băii un program de îngrijire complet.
Daca ar fi să vă măsurați gradul de orientare spre aceste scopuri, pe o scară de la 1 la 10, cât ar fi?